Soluţii de Creşterea Performanţei Business

Mediul economic actual aduce noi provocări pentru manageri. Aceştia trebuie să fie din ce în ce mai atenţi la creşterea performanţei business, în condiţiile în care sunt nevoiţi să găsească soluţii eficiente pentru a identifica şi măsura contribuţia tuturor resurselor din companie la valoarea creată de aceasta.
O imagine clară, echilibrată, asupra vectorilor de valoare, vă dă posibilitatea de a lua decizii aliniate obiectivelor şi strategiei de creştere a companiei.

Creşterea Valorii unui Sistem SAP

Înca din anul 2000, compania noastră s-a implicat în dezvoltarea de soluţii SAP Business Intelligence, al căror principal scop era acela de a le permite clienţilor să câştige mai mult din investiţia în implementarea unui astfel de sistem.

  • Competenţele dezvoltate de INTEGRATOR în domenii precum financiar, producţie, vânzări şi distribuţie, indicatori de performanţă, sisteme de interogare a bazelor de date, toate acestea ne permit să oferim soluţiile necesare pentru maximizarea beneficiilor pe care clienţii le pot obţine din optimizarea folosirii tehnologiilor de care dispun deja, astfel încât aceştia să ia decizii mai informate, mai repede.
  • Metodologia elaborată de INTEGRATOR pe parcursul proiectelor de implementare şi dezvoltare a soluţiilor SAP Business Intelligence, a constituit suportul de care clienţii au putut beneficia în încercarea lor de a scădea costul total al investiţiei.

Managementul şi Măsurarea Performanţei Activelor Intangibile

Marea problemă la care companiile vor trebui să găsească răspunsul în anii ce vor veni, va fi aceea de a identifica toate elementele procesului de creare a valorii (resurse strategice - tangibile şi intangibile) şi a modului în care acestea se mişcă, interacţionează şi contribuie la susţinerea dezvoltării organice a organizaţiei şi la creşterea capacităţii sale de a crea valoare.

  • Instrumentele dezvoltate de INTEGRATOR se constituie într-un punct de plecare optim pentru definirea şi implementarea unui sistem de management şi măsurare a performanţei economice, oferind în acelaşi timp posibilitatea de a identifica în detaliu cum este creată valoarea şi de a monitoriza şi măsura rezultatele viitoare ale acestui proces.
  • Consultanţii INTEGRATOR pot deveni componenţi importanţi ai echipei dumneavoastră, iar contribuţia lor poate fi semnificativă pentru a vă alinia resursele la strategia de atingere a obiectivelor critice, cu măsurarea productivităţii imbunătăţirilor realizate.

Această abordare permite optimizarea gestionării tuturor resurselor companiei, oferind o monitorizare clară şi simultană atât a valorilor intangibile, cât şi a celor tangibile.